Primii pași prin arhivă
A intra în contact cu arhiva artistică a unui teatru presupune deschiderea unui spațiu de lucru. Sunt mai multe lentile prin care începi să descoperi conținutul unei arhive, dar până la setarea lor se parcurge o etapă logistică în care interacționezi direct cu materialele existente. Se fac estimări cantitative, în metri liniari, în vederea decontaminării, se consultă provizoriu documentele, stabilindu-se categoriile de materiale predominante, se pregătesc cutii pentru transport. Acest moment contribuie la fascinația primului contact cu o arhivă. Ai ocazia să atingi și să manevrezi documente istorice, care sunt mai mult sau mai puțin deteriorate, a căror fragilitate se dezvăluie treptat, să te entuziasmezi în fața unor afișe care surprind prin grafica și estetica lor nefamiliară sau să urmărești curios notițele din marginea textelor dramatice întâlnite. Arhiva vine cu această oportunitate de a conecta oameni cu skilluri și cunoștințe diferite cu materiale variate, care în timp se pot transforma în posibile centre de interes.
În cazul arhivei TNAMT, majoritatea materialelor erau deja grupate în dosare împărțite pe stagiuni, începând cu stagiunea 1948-49 și continuând până în anii 90. Ordinea cronologică impusă de dosare a stabilit un anumit flux al operațiilor de mutare și decontaminare a documentelor.
Fiecare dosar devenea astfel un micro-univers al cărui conținut varia considerabil. În majoritatea cazurilor, dosarele cuprindeau afișele spectacolelor, caietul program, textul dramatic și o selecție de fotografii. În alte cazuri puteai întâlni schițe de costume, schițe de decor, partituri muzicale sau chiar notițe cu privire la conceptele regizoriale. În unele dosare puteai identifica documente tehnice, broșuri de prezentare ale unor turnee sau materiale de corespondență. Simpla consultare a documentelor trasa deja contururile celuilalt nivel al arhivei: cel în care se reconstruiesc traseele profesionale și artistice ale oamenilor care au activat în teatru în acest amplu interval de timp.
Un alt nivel distinct al arhivei este oferit de cataloagele aniversare ale instituției, care însumează informațiile disponibile în dosare și care propun imagini de ansamblu pentru diferitele praguri de evoluție ale teatrului. Arhiva Teatrului Național Aureliu Manea din Turda acoperă o perioadă de peste 70 de ani de activitate artistică, fapt ce presupune un cumul enorm de date, experiențe, conflicte și istorii, care nu se supun docil în fața încercărilor actuale de sumarizare.
Arhiva vorbește întotdeauna mai multe limbi sau, mai exact, găzduiește multiple limbaje. În arhivă se pot găsi oricând resurse care vor fi disputate sau celebrate. Se pot distinge direcții, atât artistice, cât și socio-politice, care vor suscita instant susținerea sau vor fi primite cu reticență. E foarte importantă poziția în care te plasezi atunci când începi să respui poveștile arhivei.
Aceste povești se referă simultan la orașul Turda, la oamenii care alcătuiesc publicul teatrului de-a lungul anilor, la actorii care au urcat pe scenă, la corpul administrativ sau echipele tehnice care au alcătuit personalul instituției, la contextele politice din anumite perioade, la situația teatrelor din țară și de dincolo de graniță, prin prisma turneelor. Iar lista poate fi extinsă.
Arhiva funcționează și ca un cumul de relații și raporturi care se negociază permanent între un cotidian actual și un trecut mai mult sau mai puțin îndepărtat. Este suficient să urmărim denumirea instituției, de-a lungul timpului, pentru a intui un vast și complex șantier istoric: de la Teatrul Poporului, la Teatru de Stat, trecând prin Teatru muncitoresc, ulterior Teatru Municipal, oricare dintre aceste titulaturi marchează anumite regimuri politice și ambianțe socio-culturale, fiecare având moduri distincte de a se auto-identifica și de a propune macro-narațiuni.
Profilul arhivei TNAMT va fi inevitabil marcat de înființarea teatrului ca instituție locală, în 1948, într-o perioadă în care autoritățile implementau deja ceea ce poate fi numit un proiect de culturalizare a maselor. Privind înspre poveștile și relatările care acompaniază acest moment de constituire, ne putem face o idee despre atmosfera acelor vremuri:
”Îmi amintesc adeseori de acele grele începuturi când – printre repetițiile piesei O scrisoare pierdută și în paralel a piesei pentru copii Căsuța din Câmpie, pe care trebuia să le scoatem în premieră în aproximativ o lună și jumătate – eram cu toții antrenați în lucrările de amenajare a localului – a sălii și a scenei – luată de la cota zero.
În sfârșit, seara premierei, cu inerentele tensiuni, emoții și semne de întrebare. Sala plină până la refuz, cu zeci de scaune puse pe intervale […] Fiecare bătaie a gongului reducea sensibil rumoarea din sală, astfel încât la cel de-al treilea gong, totul fusese cufundat într-o desăvârșită liniște care, sincer să fiu, mă cam neliniștea. Deschiderea cortinei însă a stârnit un ropot de aplauze și ovații care, izbucnite brusc, dădeau impresia că pereții sălii se vor prăbuși, creând și asupra noastră, a celor din scenă, un plus de tensiune.” (Valentin Avrigeanu, extras din Catalogul aniversar 1948-1993, Teatrul de Stat Turda, pag. 8)
În această evocare deja se întrevăd câteva dintre coordonatele care vor defini activitatea instituției în primii săi ani de existență. Însă în timp, prin natura ei, arhiva va căpăta o viață proprie, acumulând multiple dimensiuni și componente, pe care acum abia începem să le explorăm.
Mihai Pecingine-Bădescu